Numirea de către Senatul României a membrilor Consiliului Național de Integritate (mandatul 2024 – 2028)
Având în vedere procesul instituțional prin care Senatul României urmează să numească membrii Consiliului Național de Integritate pentru mandatul 2024 – 2028, dorim să subliniem importanța acordării de către Senat a unei atenții sporite în scopul prevenirii formării indirecte a unei majorități de aceeași culoare politică în cadrul Consiliului, astfel încât activitatea acestui organism să fie guvernată de imparțialitate și echilibru, prin reflectarea unui spectru larg de opinii și perspective.
Membrii Consiliului au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor lor politice privind activitatea Consiliului sau a Agenției și să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice. (art. 39 din Legea nr. 144/2007) |
Abdicarea de la principiul echilibrului politic cu privire la componența Consiliului Național de Integritate (prin alocarea, conform Legii nr. 144/2007, doar a unui singur membru titular din fiecare grup parlamentar din Senat, plus grupul minorităților naționale din Camera Deputaților) ar vulnerabiliza credibilitatea și eforturile Consiliului și ale Agenției în îndeplinirea mandatului legal în zona asigurării integrității în exercitarea funcțiilor publice.
Rolul important al Consiliului a fost reiterat de Comisia Europeană într-un raport MCV emis în 2017: „Consiliul Național de Integritate (CNI) asigură controlul politic asupra ANI, garantând independența și monitorizând activitatea acesteia. Membrii CNI sunt numiți de Senat din partea partidelor politice, reprezentanți ai administrației locale și ai societății civile, reprezentând principalele instituții și sectoare vizate de activitățile ANI. Până la sfârșitul anului 2011, relația dintre CNI și ANI a fost una dificilă, iar Comisia și-a exprimat îndoieli cu privire la faptul că CNI își exercita efectiv rolul103. Cu toate acestea, în ultimii ani, rapoartele MCV au remarcat rolul activ al CNI în susținerea capacității ANI de a-și îndeplini atribuțiile în mod eficace. Aceasta a inclus susținerea menținerii cadrului juridic al ANI și solicitarea unor resurse suficiente pentru ANI, inclusiv în Parlament, precum și luarea de poziție în mod public atunci când instituțiile publice nu au aplicat sancțiunile impuse în temeiul legii (în special, atunci când rapoartele ANI au fost confirmate în instanță) și atunci când conducerea ANI a făcut obiectul unor atacuri politice și din partea mass-mediei”.
Din aceste considerente, Agenția Națională de Integritate face apel la responsabilitatea tuturor actorilor implicați în acest proces esențial de numire a membrilor Consiliului Național de Integritate, astfel încât componența acestuia să fie echilibrată, iar reprezentativitatea asigurată.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE