SEDIUL ANI
Sediul actual al Agenției Naționale de Integritate, situat în București pe bulevardul Lascăr Catargiu la nr. 15, este una dintre clădirile reprezentative pentru arhitectura bucureșteană modernă având un corespondent arhitectural în capitala franceză, situate pe Rue Washington 9 din Paris, Franța. Clădirea a fost comisionată pentru Generalul Eraclie Arion și a fost proiectată în stilul academismului francez de către arhitectul Ion BERINDEY.
Generalul (H)Eraclie Arion (1838-1903)
Portretul lui (H)Eraclie Arion (Sursa fotografiei: Wikipedia)
„A trăit muncind, iar munca i-a fost rodnică și rodul îmbelșugat. A fost dascălul neîntrecut al artileriștilor români. A fost oșteanul credincios și devotat patriei și tronului.” (necrolog 1903)
- A urmat Școala de ofițeri din București, Școala Politehnică din Paris, Școala de Artilerie și Geniu la Metz;
- A pus bazele artileriei naționale, militând din fruntea Serviciului de Artilerie a Statului Major pentru adpotarea tunurilor Krupp cal. 87 mm;
- A participat la Războiul de Independență (1877-1878), a organizat Bateria de artilerie Calafat, a coordonat construirea podului peste Dunăre de la Săliștioara-Măgura, a condus artileria la asediul Plevnei, a fost prezent în corpul ofițeres care l-a capturat pe Osman Pașa;
- A fost reprezentantul României la negocierile de armistițiu și pace de la San Stefano, unde România nu a fost acceptată;
- A făcut parte din Comisiile regale de apărare a țării și din Comisiile pentru înzestrarea armatei române, Comandant al Corpului 2 al armatei și comandantul cetății București;
- A fost decorat cu Ordinul național „Steaua României”, Ordinul regal român „Virtutea militară” de aur, Crucea regală română „Trecerea Dunării”, Marea Cruce al ordinului imperial geman „Crucea de Fier”, Ordinul imperial rus „Sf. Vladimir” clasa IV, Medalia comemorativă rusă a războiului din 1877-1878 a împăratului Alexandru al II-lea.
Generalul Eracle Arion ca guvernator al cetății București (Sursa fotografiei: Wikipedia)
Arhitectul Ion D. Berindey (1871 – 1928)
Portretul lui Ion D. Berindey (Sursa fotografiei: Bibilioteca Națională a României, Colecții Speciale, Arhiva istorică, FSG, p. CLXXX, dosar 7, f. 56, Revista Poporului, anul al XIII-lea, 1904, articolul „Omagiu și recunoștință arthitectului Ioan D. Berindey”)
„Ion Berindeiu ≪clăditorul≫ pe care moartea ni l‑a răpit alaltăieri cu o lovitură de trăznet, a fost unul dintre superioarele suflete artistice, arhitectul care in clădirile sale suprapunea nu numai cărămizi şi tencuială, dar şi geniul constructor de mare estetică.
Alături de Mincu – alt mare suflet de artist, pierit prematur, Berindeiu a fost arhitectul care lasă in urma lui, nu numai ziduri inălţate, dar podoabe arhitecturale, demne de orice mare oraş civilizat” (Constantin Bacalbașa, necrolog 1928)
- A studiat la Școala de Drumuri și Poduri din București pe care o abandonează, pentru a pleca la studii la pestigioasa Școală de arte frumoase din Paris, fiind cel mai apreciat student al școlii unde predau arhitecți celebri (Griault, Daunet, Esquie) menținând astfel tradiția familiei, tatăl său, Dumitru Berindey, fiind primul arhitect român care a absolvit École Nationale des Beaux-Arts (arhitect șef al Serviciul tehnic al Ministerului de Interne);
- În timpul studiilor din Franța s-a ocupat cu mișcarea națională, fiind reprezentantul tinerimii române între 1895-1897;
- A primit diploma de arhitect din partea Guvernului francez în anul 1897;
- La întoarcerea în țară, a fost numit profesor de arhitectură (în 1900) la Școala de Arte Frumoase din București și vicepreședinte al Asociației Arhitecților din România;
- Este unul dintre promotorii arhitecturii neo-românești (neo-brâncovenești);
- Arhitect: Hipodromul de la Băneasa, Extinderea parcului Herăstrău, Vila Amiral Vasile Urseanu / Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, Palatul Cantacuzino / Casa cu Lei / Muzeul Național George Enescu (Calea Victoriei), Palatul Culturii din Iași, Vila Bazil G. Assan (Piața Lahovary), Casa Eraclie Arion.
Casa Heraclie Arion
Anul exact al construcției este învăluit în mister, în multe articole din revistele de specialitate clădirea apare ca finalizată în anul 1896, precedând cu un an absolvirea arhitecturii de către Ion BERINDEY, dar în Lista monumentelor istorice din București a Ministerului Culturii, clădirea este înscrisă sub codul B-II-m-B-18331 și dată în uz în anul 1898 (5 aprilie 1898), fiind prima creație a celebrului arhitect.
În spatele unei cortine de arbori de pe bulevardul Lascăr Catargiu se află impozanta reşedinţă a generalului Arion. Decroşuri verticale şi ancadramente comune pentru ferestrele de la parter şi etaj dau un caracter ascendent faţadelor. Vila înaltă pare astfel mai elansată, ridicând privirile către mansarda generoasă, cornişa puternică şi intradosul balcoanelor de la etaj, susţinute de mascaroane dramatice.
Imobilul de pe bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15 a fost cumpărat de faimoasa familie Auschnitt ca reședință pentru Edar Auschnitt, fratele lui Max și coproprietar al acestuia la faimoasa oțelărie din Galați.
„Am locuit în casă pentru că familia mea, adică tatăl meu, Max Auschnitt, s-a mutat acolo, închiriind etajul inferior, în timp ce fratele său Edgar Auschnitt a închiriat etajul superior. M-am mutat în casă când aveam trei ani, în 1927, şi am locuit acolo până în 1938, deşi în primii doi ani eram acolo doar câteva luni în timpul verii. În 1938, tatăl meu s-a mutat la noua noastră casă pe Aleea Alexandru.” – Steven Auschnitt, fiul lui Max Auschnitt
Deși a pierdut definitiv casa în anul 1940, când statul român a rechiziționat toate averilor celor care nu erau de origine română, Edgar nu a mai locuit aici, căci fratele său, căzut în dizgrația regelui Carol al II-lea cu un an înainte, fusese arestat. Astfel că la momentul confiscării casei, la 1 aprilie 1940, Edgar se afla deja în Anglia.
Imobilul a rămas în proprietatea statului atât în toate cele trei dictaturi din România secolului XX (carlistă, antonesciană și comunistă) cât și în perioada post-decembristă.
Începând cu jumătatea anilor ’50 a secolului XX, a fost sediul Uniunii Scriitorilor din România, perioadă în care au funcționat aici mai multe reviste literare (ca Luceafărul – la mansardă, Gazeta Literară și România Literară – la etajul 1, Viața Literară – la parter, la demisol atât reviste ale Uniunii dar și câteva garsoniere alocate tinerilor scriitori care nu aveau locuință). Revistele au continuat să funcționeze până în anul 1974 în acest sediu.
Toată efervescența intelectuală prilejuită de forfota inspirațională a oamenilor de litere s-a stins brusc, căci în perioada cuprinsă între anii 1974 -2003 clădirea de la nr. 15 al fostului bulevard Ana Ipătescu a găzduit sediul Ambasadei Libiei.
Clădirea a fost preluată în luna decembrie a anului 2007 de către Agenția Națională de Integritate.