Comunicat – întrevederea conducerii ANI cu membrii Consiliului de Integritate din Republica Moldova


Președintele Agenției Naționale de Integritate, domnul Florin Ionel MOISE și Secretarul General al Agenției, domnul Silviu Ioan POPA au avut astăzi, la sediul ANI, o întrevedere cu membrii Consiliului de Integritate din Republica Moldova.

Consiliul de Integritate este un organism reprezentativ cu atribuții de supraveghere a activității Autorității Naționale de Integritate din Republica Moldova.

Discuțiile au vizat aspecte practice privind asigurarea integrității publice și cadrul legal privind conflictele de interese, incompatibilitățile și averile nejustificate, activitatea inspectorilor de integritate de evaluare a incidentelor de integritate, precum și sistemul e-DAI de declarare electronică a averii și intereselor.

Întâlnirea a fost organizată în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept și a mecanismelor anticorupție în Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).

Această acțiune se înscrie în cadrul general de suport acordat de Agenția Națională de Integritate partenerilor din Republica Moldova, în contextul Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, lansată la Berlin în luna aprilie 2022 de România, Germania și Franța.



AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE