Incidente de integritate – 10 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010

Inspectorii de integritate au constatat abateri de la regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese și au sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 10 persoane – aleși locali, funcționari publici și funcționari publici cu statut special, după cum urmează:

SESIZARE PARCHET

  1. BRÂNDUȘAN FLORIN, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Sâg, Jud. Sălaj

Sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei pentru posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, întrucât:

  • nu a menționat mai multe terenuri în suprafață totală de 153.643 mp, în declarațiile de avere depuse la datele de 05.06.2023 și 10.06.2022.
  • nu a menționat calitatea de administrator deținută în cadrul unei societăți comerciale, în cuprinsul declarațiilor de interese depuse la datele de 10.06.2022 și 31.05.2023.

Prevederi legale încălcate: art. 326 din Codul Penal

CONFLICT  DE  INTERESE ADMINISTRATIV ȘI SESIZARE PARCHET

  1. NICULA MONICA, fost expert în cadrul Primăriei Mun. București

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, a participat la luarea deciziei privind întocmirea unei autorizații de construire și a unui  certificat de urbanism în favoarea societăților comerciale în cadrul cărora soțul persoanei evaluate a deținut calitatea de asociat unic și administrator.

Prevederi legale încălcateart. 70, art. 71 și art. 79, alin. (1), lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003.

Sesizarea Parchetului de pe lângă I.C.C.J pentru posibila săvârșire a infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât, NICULA MONICA a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru soțul său, respectiv:

  • a întocmit/semnat o autorizație de construire prin care s-au autorizat lucrări în valoare de 10.000 lei pentru un beneficiar persoană juridică, serviciile de proiectare fiind executate de o societate comercială în cadrul căreia soțul persoanei evaluate a deținut calitatea de asociat unic și administrator.
  • a întocmit/semnat un certificat de urbanism, având la bază un contract de prestări servicii în valoare de 9000 euro încheiat între societatea comercială în cadrul căreia soțul persoanei evaluate a deținut calitatea de asociat unic și administrator și o persoană fizică.

Prevederi legale încălcate: art. 301 din Codul Penal

CONFLICT DE  INTERESE ADMINISTRATIV

  1. STURZU VIVI, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Popești, Jud. Iași

În perioada exercitării mandatului de consilier local, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. al Comunei Popești privind aprobarea concesionării prin atribuire directă a unor terenuri de pe raza comunei.

Ulterior, persoana evaluată a încheiat un contract de închiriere/concesionare pentru o suprafață de teren aflată în domeniul public/privat al comunei.

Prevederi legale încălcate:  art. 70 și art. 71 din Legea 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. a), alin. (2) și (3) din O.U.G nr. 57/2019

  1. CĂPRĂRIN MARIAN DANIEL, fost funcționar public de conducere în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

În perioada exercitării funcției publice în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat 3 împuterniciri în baza cărora:

  • a fost numit în funcția de administrator provizoriu al CN APDF SA
  • i-a fost prelungit mandatul de administrator provizoriu
  • a fost stabilit cuantumul remunerației administratorilor provizorii

Prevederi legale încălcateart. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003

INCOMPATIBILITATE

  1. NECULA LUCIA-ALINA, fost Funcționar public parlamentar în cadrul Autorității Electorale Permanente

În perioada 01 aprilie 2021 – 28 august 2022, a desfășurat activități de consultanță juridică în sectorul privat aflate în legătură directă cu atribuțiile din fișa postului aferentă funcției publice deținute.

Prevederi legale încălcateart. 96, alin. (1), teza a II-a din Legea  nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 7/2006

  1. DICU COSMIN AUREL, Funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov

În perioada 10 mai 2021 – 30 octombrie 2022, a deținut simultan cu funcția publică cu statut special și o altă funcție în sectorul privat incompatibilă cu calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare.

Prevederi legale încălcateart. 2, alin. (4) din Legea nr. 364/2004

  1. CEARĂ OLIMPIA, fost Șef de post la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța

În perioada 11.02.2020 – 23.02.2022, a deținut simultan cu funcția publică cu statut special și o altă funcție în sectorul privat incompatibilă cu calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare.

Prevederi legale încălcate: art. 2 alin. (4) din Legea nr. 364/2004

  1. GAVRIL MIHAI LIVIU, fost Membru al C.A.al Spitalului Clinic de Recuperare Iași respectiv Consilier local în cadrul C.L. Iași

În perioada 26.02.2021 – 28.02.2022, a exercitat simultan funcția de membru (reprezentant al C.L Iași) în cadrul Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Recuperare Iași și funcția de membru în organele de conducere ale unui partid politic.

Prevederi legale încălcate: art. 187 alin. (1) și alin. (13) și art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006

  1. GAVRILĂ MIHAI, fost Viceprimar al Comunei Plosca, Jud. Teleorman

În perioada 2020 – 2024 s-a aflat în raport de subordonare ierarhică directă cu soția sa, funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Plosca.

Prevederi legale încălcate:  art. 95 alin. (1) alin. (2) și alin.(3) din Legea nr. 161/2003

  1. GAVRILĂ MARIANA, Funcționar public în cadrul Primăriei Comunei Plosca, Jud.Teleorman

În perioada 2020 – 2024 s-a aflat în raport de subordonare ierarhică directă față de soțul său, viceprimar al comunei ca urmare a exercitării unei funcții publice în cadrul aparatului de specialitate al primarului.

Prevederi legale încălcate:  art. 95 alin. (1) alin. (2) și alin.(3) din Legea nr. 161/2003

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. GAVRILĂ MIHAI, GAVRILĂ MARIANA și CEARĂ OLIMPIA nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE