COMUNICAT privind defecțiunile tehnice apărute la nivelul Portalului declarațiilor de avere și de interese
Actualizare 05.07.2024: Portalul este disponibil și se află în curs de realizare operațiuni de migrare și indexare a declarațiilor de avere și interese
Având în vedere solicitările adresate Agenției Naționale de Integritate în ultimele zile, aducem la cunoștința opiniei publice faptul că nefuncționalitatea Portalului declarațiilor de avere și de interese a fost cauzată de defectarea sistemului de climatizare al serverelor ce asigură operarea acestuia.
În vederea identificării surselor generatoare și înlocuirea componentelor defecte, începând cu data de 17 iunie a fost necesară suspendarea în regim de urgență a funcționării echipamentelor tehnice, pe întreaga durată a procedurii.
În consecință, au fost efectuate demersurile necesare de remediere a defecțiunilor survenite, iar în prezent, se desfășoară procedura de repunere în funcțiune a serverelor ce asigură operarea Portalului declarațiilor de avere și de interese.
Precizăm faptul că defecțiunile apărute la nivelul Portalului nu afectează procedura de depunere a declarațiilor de avere și de interese prin platforma e-DAI, care este funcțională.
În final, subliniem faptul că Portalul este punctul centralizator al declarațiilor de avere și de interese depuse de persoanele aflate sub incidența Legii nr. 176/2010.
Nefuncționalitatea temporară a Portalului nu exclude obligația publicării declarațiilor pe pagina de internet a instituției sau autorității publice unde deponentul își desfășoară activitatea.
Agenția Națională de Integritate va informa opinia publică cu privire la momentul în care funcționarea Portalului va fi restabilită și acesta va deveni operațional.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE
02 iulie 2024