Agenția Națională de Integritate a finalizat o analiză tematică, ca urmare a implementării unui nou instrument de identificare automată care, cu ajutorul soluțiilor informatice, poate identifica potențiale incidente de integritate pe baza declarațiilor de avere și de interese.
Evaluarea a vizat identificarea declarațiilor de avere și interese care pot releva potențiale incompatibilități definite de art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 (potrivit cărora societățile deținute de consilierii locali și județeni sau familiile acestora nu pot încheia contracte cu UAT-urile din care fac parte).
Evaluarea preliminară pe bază de factori de risc a indicat un număr de 57 de consilieri locali și județeni pentru care Agenția a procesat peste 300 de declarații de avere și de interese, depuse în ultimii trei ani. Ulterior, evaluarea desfășurată de inspectorii de integritate a condus la identificarea a trei cazuri în care companiile deținute de consilierii locali sau familiile acestora au încheiat contracte în valoare totală de peste 1 milion de lei cu autoritățile locale din care făceau parte.
Această acțiune se înscrie în procesul de implementare a unui instrument automatizat de analiză a declarațiilor, dezvoltat cu scopul de a facilita identificarea timpurie a posibilelor incidente de integritate, precum incompatibilitățile sau nerespectarea interdicției de trei ani prevăzută de Legea nr. 176/2010. Inițiativa ANI vine ca urmare a recomandărilor formulate României în Raportul Grupului de State Împotriva Corupției (GRECO) în cadrul celei de-a Patra a Runde de Evaluare, respectiv să fie luată în considerare creșterea în continuare a capacității de procesare a datelor Agenției Naționale de Integritate și consolidarea abordării proactive a Agenției în monitorizarea declarațiilor de avere și de interese.
SZAFTA ANDRAS, Consilier local în cadrul C.L. al Orașului Băile Tușnad, Jud. Harghita | INCOMPATIBILITATE În perioada exercitării mandatului de consilier local, soția persoanei evaluate, în calitate de administrator și asociat unic al unei societăți comerciale, a încheiat un contract de prestări servicii de consultanță cu U.A.T. Băile Tușnad în valoare de 12.742,48 LEI. Astfel, au încălcate dispozițiile art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003. |
ZSIGMOND AMBRUS, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Brâncovenești, Jud. Mureș | INCOMPATIBILITATE În perioada exercitării mandatului de consilier local, două societăți comerciale în cadrul cărora persoana evaluată deține calitatea de asociat și funcția de administrator, au încheiat 20 de contracte cu U.A.T. Brâncovenești, în valoare de 861.617,30 LEI. Astfel, au încălcate dispozițiile art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003. |
NEGRUȚ COSTEL, fost Consilier local în cadrul C.L. al Com. Corod, Jud. Galați | INCOMPATIBILITATE În perioada exercitării mandatului de consilier local, societatea comercială în cadrul căreia fiul persoanei evaluate deține calitate de asociat unic și funcția de administrator a încheiat 3 contracte cu U.A.T Corod, în valoare de 184.717,70 LEI. Astfel, au încălcate dispozițiile art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003. |
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ZSIGMOND AMBRUS nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Prevederi legale încălcate: art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „(1) Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective (2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local.”
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind (…)starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…)”.
„Persoana (…) față de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE