31 iulie 2026

C O M U N I C A T

Incidente de integritate  – 13  persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010

 

Agenția utilizează cu rezultate concrete sistemul de analiză BIG DATA, care se caracterizează prin obiectivitate și imparțialitate deplină și aduce o valoare adăugată certă în activitatea de evaluare derulată de inspectorii de integritate.

 

Accentul se deplasează dinspre cazurile individuale către o radiografie de ansamblu a riscurilor de integritate, cu scopul de a acționa asupra fenomenelor care, netratate, generează un impact exponențial.

 

În acest context, inspectorii de integritate au constatat abateri de la regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese în materie administrativă și au sesizat organele de urmărire penală, după cum urmează:

 

 

SESIZARE PARCHET, CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV și INCOMPATIBILITATE

 

PLETEA BENONE, fost Primar al comunei Ibănești, județul Vaslui

Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu privire la posibila săvârșire a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane întrucât a emis 3 dispoziții care au produs un folos material pentru sine, prin obținerea de venituri în sumă de aproximativ 60.238 Lei, în calitate de manager de proiect, respectiv, în calitate de membru în echipele de implementare a unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, respectiv a unor proiecte finanțate prin mecanismul de redresare și reziliență;

 

Prevederi legale încălcate:

  • 301 din Codul penal

În exercitarea atribuțiilor de primar (mandatul 2020-2024), a emis 3 dispoziții care au produs un folos material pentru sine, prin obținerea de venituri în sumă de aproximativ 60.238 Lei, în calitate de manager de proiect, respectiv, în calitate de membru în echipele de implementare a unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, respectiv a unor proiecte finanțate prin mecanismul de redresare și reziliență;

 

Prevederi legale încălcate:

  • 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.

În perioada 2020-2024, a exercitat simultan cu funcția de primar și funcția remunerată de manager de proiect și respectiv funcția de membru în cadrul unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și al unor proiecte finanțate prin mecanismul de redresare și reziliență.

 

Prevederi legale încălcate:

  • 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003;

 

INCOMPATIBILITATE

 

SAUCIUC Dan Vasile, Viceprimarul orașului Siret, județul Suceava

Începând cu data de 03.11.2020, a desfășurat/desfășoară simultan cu funcția de viceprimar și alte activități remunerate:

  • președinte al Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor Stomatologi Suceava (în perioada 03.11.2020 – 24.10.2023 și respectiv, începând cu data de 12.12.2023);
  • medic, titular al Cabinetului Medical Individual Stomatologie Dr. Sauciuc Dan-Vasile (începând cu data de 16.06.2020);
  • președinte al Comisiei electorale a Colegiului Medicilor Stomatologi Suceava (în perioada 24.10.2023-25.11.2023);
  • membru, reprezentant al Consiliului Local al orașului Siret, în Comisia de concurs/examen, în vederea ocupării funcției de director medical la Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, concurs organizat în data de 15.11.2024.

Prevederi legale încălcate:

  • 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 227 alin. (1) din O.U.G 57/2019

 

 

RĂDUCANU TUDORICĂ, fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Târgoviște, județul Dâmbovița

În perioada exercitării mandatului de consilier local (2020-2024), societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat și funcția de administrator, a încheiat contracte comerciale de furnizare produse în valoare totală de 98.532,14 Lei cu două Direcții aflate sub autoritatea Consiliului local al Municipiului Târgoviște.

 

Prevederi legale încălcate:

  • 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003

 

 

TELEA MUREȘAN VALENTIN, Reprezentant al Consiliului Local al orașului Jibou în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Jibou „Dr. Traian Herța”, județul Sălaj

În perioada 01.07.2021-20.12.2024, a exercitat simultan cu calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Jibou „Dr. Traian Herța” și o funcţie în organele de conducere ale unui partid politic.

De asemenea, în aceeași perioadă, a exercitat simultan cu funcția de consilier local și funcția retribuită de reprezentant al Consiliului Local în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Jibou „Dr. Traian Herța”

 

Prevederi legale încălcate:

  • 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 
  • 88 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 88 alin. (1¹) din Legea nr. 161/2003

 

 

ILINCA ADINEL IONEL, Reprezentant al Consiliului Județean Dolj în Consiliul de Administrație al Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna, județul Dolj

În perioada 16.09.2022-16.12.2024, a exercitat simultan cu calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna și o funcţie în organele de conducere ale unui partid politic.

 

Prevederi legale încălcate:

  • 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 

 

GLIGA FLORIN-VALENTIN, Reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca  în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca 

Începând cu anul 2021 exercită simultan cu calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca  mai multe funcții în organele de conducere, administrare şi control ale unui partid politic.

 

Prevederi legale încălcate:

  • 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 

 

BOLOCAN IULIAN, Reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Ploiești în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Ploiești și al Spitalului de Pediatrie Ploiești, județul Prahova

În perioada 26.11.2020 – 28.11.2024, și 29.07.2021 – prezent,  simultan cu deținerea funcției de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Ploiești și al Spitalului de Pediatrie Ploiești a exercitat și o funcție în organele de conducere ale unui partid politic

 

Prevederi legale încălcate:

  • 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 

 

 

EZARU CIPRIAN, Reprezentant al Consiliului Local al orașului Breaza în Consiliul de Administrație al Spitalului de Boli Pulmonare Breaza, județul Prahova

În perioada 26.11.2020 – 25.07.2024, simultan cu deținerea funcției de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Boli Pulmonare Breaza a exercitat și o funcție în organele de conducere ale unui partid politic.

 

Prevederi legale încălcate:

  • 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 

 

ROGOZEA GABRIEL-NICOLAE, Reprezentant al Consiliului local Drajna în Consiliul de Administrație al Spitalului de Pneumoftiziologie Drajna, județul Prahova

Începând cu data de 07.05.2023, deține simultan cu funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Pneumoftiziologie Drajna și o funcție în organele de conducere ale unui partid politic.

 

Prevederi legale încălcate:

  • 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 

 

LUNGU DĂNUȚ, Reprezentant al Consiliului Județean Brăila în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Brăila

În perioada 28.12.2022 – 14.11.2024, simultan cu deținerea funcției de membru supleant în cadrul Consiliului de Administrație al Spitalului Judeţean de Urgență Brăila, a exercitat și o funcție în organele de conducere ale unui partid politic.

 

Prevederi legale încălcate:

  • 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 

 

SCHINTEE CORNEL MĂDĂLIN, Funcționar public în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinți

S-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 10 mai – 10 iunie 2024, întrucât a participat în calitate de candidat la campania electorală pentru alegerile locale desfășurate în data de 9 iunie 2024, fără să-și suspende raportul de serviciu pe durata campaniei electorale și până în ziua ulterioară alegerilor.

 

Prevederi legale încălcate:

  • 97 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, coroborat cu art. 514 alin. (1) lit. h) și alin. (2) din O.U.G nr. 57/2019

 

MARIN NICU, fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Olteni, județul Teleorman

În perioada 15.10.2024 – 14.04.2025, a exercitat simultan cu funcția de ales local în mandatul 2024 – 2028, și o funcție contractuală în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Olteni.

 

Prevederi legale încălcate:

  • 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu art. 227 alin. (1) din O.U.G nr. 57/2019

 

ȘUȚĂ OPREA, Directorul Școlii Gimnaziale Frăsinet, județul Teleorman

În perioada 03.09.2023 – 21.06.2024, a exercitat simultan cu funcția de director al Școlii Gimnaziale Frăsinet și alte funcţii în organele de conducere ale unui partid politic.

 

Prevederi legale încălcate:

  • 168 alin. (9) lit. a) din Legea nr. 198/2023

 

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. PLETEA BENONE, RĂDUCANU TUDORICĂ, GLIGA FLORIN-VALENTIN, EZARU CIPRIAN, ROGOZEA GABRIEL-NICOLAE și MARIN NICU nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

 

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…)”.

 

„Persoana (…) față de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

Activitatea de evaluare se desfășoară cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, dreptului la apărare, precum și a prezumției dobândirii licite a averii.

 

În exercitarea atribuțiilor sale, Agenția Națională de Integritate acționează în concordanță cu principiile anterior enunțate, în limitele și condițiile prevăzute de lege.

 

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE