Având în vedere Hotărârea nr. 5, adoptată în ședința din 26.09.2025, Consiliul Naţional de Integritate, în conformitate cu prevederile art. 5, lit. k) și l) din Regulamentul de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi/sau vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate, aprobat prin Hotărârea C.N.I. nr. 2/2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 690 din 23 iulie 2025, cu modificările şi completările ulterioare, anunţă închiderea procedurii de concurs pentru funcția de Președinte al Agenției Naționale de Integritate, ca urmare a constatării încălcării dispozițiilor art. 12, alin. (5) și (6) din același Regulament.
În perioada imediat următoare, Consiliul Național de Integritate va anunța declanșarea unei noi proceduri de concurs pentru ocuparea funcției de Președinte al Agenției Naționale de Integritate.