Comunicat - incompatibilitate - 13 foști sau actuali aleși locali

26 noiembrie 2014, 15:15

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 13 foști sau actuali aleși locali (trei primari, trei viceprimari, șase consilieri locali și un consilier județean), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.

Lista nominală a celor 13 foști sau actuali aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților:


1

NYAKO JOZSEF

Primar al Orașului Valea lui Mihai

Jud. Bihor

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2012 - 18 iunie 2014, întrucât, simultan cu funcția de primar, a deținut și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

2

LICĂ IULIAN

Primar al Comunei Crângeni

Jud. Teleorman.

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 21 iunie 2012 - 23 septembrie 2013, întrucât, simultan cu funcția de primar, a deținut și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul LICĂ N. IULIAN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

3

VOICA ION

Primar al Comunei Săcelu

Jud. Gorj

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 03 mai 2011 - 25 iunie 2012, întrucât, simultan cu funcția de primar, a deținut și calitatea de reprezentant al Comunei Săcelu în cadrul Adunării Generale a Asociaților S.C. Salubris Gilort S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003.

4

MOD LADISLAU

Viceprimar al Comunei Olari

Jud. Arad

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iulie 2012 - 20 decembrie 2013, întrucât, simultan cu funcția de viceprimar, a deținut și calitatea  de comerciant persoană fizică în cadrul MOD LADISLAU ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

5

GIGEA MILICĂ

Viceprimar al Comunei Poarta Albă și fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Poarta Albă (22 iunie 2012 - 29 iulie 2013)

Jud. Constanța

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de consilier local (01 februarie 2013 - 29 iulie 2013), întrucât, simultan cu funcția de consilier local, a deținut și funcția de paznic la Compartimentul Sănătate din cadrul Primăriei Comunei Poarta Albă, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

6

DUTESCU RADU TRAIAN

Viceprimar al Comunei Gîngiova

Jud. Dolj

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioadele 29 iunie - 08 august 2012 şi 20 ianuarie - 04 aprilie 2013, întrucât, simultan cu funcția de viceprimar, a deținut și funcția de angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

7

BOENGIU ELENA

Consilier local în cadrul Consiliului Local Piatra Neamț

Jud. Neamț

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului 2008 - 2012, întrucât, simultan cu funcția de consilier local, a deținut și funcția de funcția de director general în cadrul unei societăți comerciale al cărei asociat unic este Municipiul Piatra Neamț, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

8

FLOROAIA GAVRIL

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Hangu

Jud. Neamț

S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada 2010 - 2013, Primăria Comunei Hangu a încheiat patru contracte de prestări servicii cu societatea comercială în cadrul căreia FLOROAIA GAVRIL deține calitatea de asociat unic și administrator, în valoare totală de 32.114,8 Lei, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

9

POP MARIAN-ALEXANDRU

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Băsești

Jud. Maramureș

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 iunie 2012, întrucât, simultan cu funcția de consilier local, deține și funcția de  inspector cu situații de urgență în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Băsești, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

10

CÂMPEAN OCTAVIAN

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Ariniș

Jud. Maramureș

S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada 2012 - 2013, Primăria Comunei Ariniș a încheiat două contracte de prestări servicii cu societatea comercială în cadrul căreia fiul persoanei evaluate deține calitatea de administrator și asociat unic, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

11

MIHAI MIRCEA

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Dolhasca

Jud. Suceava

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de consilier local, întrucât societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține funcția de administrator și calitatea de asociat (în calitate de prestator) a încheiat și derulat trei contracte de furnizare cu Primăria Orașului Dolhasca (în calitate de achizitor), încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

12

SIMION DAN DUMITRU

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Iernut

Jud. Mureș

S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține funcția de administrator, iar soția acestuia deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, a încheiat, la data de 22 iunie 2011, un contract de servicii cu Primăria Orașului Iernut, având ca obiect prestarea serviciilor de medicina muncii.

 

De asemenea, SIMION DAN DUMITRU a încălcat și regimul juridic al incompatibilităților aplicabil managerilor de spital, întrucât, în perioada 08 octombrie 2004 - 02 decembrie 2013, perioada deținerii funcției de director al Unității de Asistență Medico Socială Iernut, a deținut simultan și funcțiile de:

- administrator la două societăți comerciale (în perioada 08 octombrie 2004 - 02 decembrie 2013 și 14 iulie 2010 - 02 decembrie 2013);

- titular al Cabinetului Medical Individual ”Dr. Simion Dan Dumitru” (în perioada 08 octombrie 2004 - 02 decembrie 2013);

- consilier local în cadrul Consiliului local al Orașului Iernut (în perioada 20 iunie 2008 - 02 decembrie 2013).

 

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, precum și  dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006.

13

DOSARU ELENA IULIANA

Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Prahova

Jud. Prahova

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada în perioada 21 iunie 2012 - 23 septembrie 2013, întrucât, simultan cu funcția de consilier județean, a deținut și funcția de membru în consiliul de administrație al unei societăți comerciale înființată de Consiliul Județean Prahova, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.


 

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. DOSARU ELENA IULIANA, LICĂ IULIAN POP MARIAN-ALEXANDRU și VOICA ION nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:

  • art. 87, alin. (1), lit. d), g) și f) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţia de primar şi viceprimar […] este incompatibilă cu: funcţia de administrator, membru al consiliului de administraţie […] la societăţile comerciale […] precum și la instituţiile publice; […] calitatea de comerciant persoană fizică; funcţia de reprezentant al unităţii administrativ – teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local […]”;
  • art. 88, alin. (1), lit. c și d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „funcția de consilier local este incompatibilă cu: […] calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv; funcţia de […] director general […] la […] societăţile comerciale de interes local înfiinţate […] sub autoritatea consiliului local […]”;
  • art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „consilierii judeţeni care au funcţia de […] administrator […] precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat […] nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”;
  • art. 180, alin. (1), lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia „Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau / şi indemnizate […] exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate”.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 26 noiembrie 2014

 


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024